news_thumbnail

Noul Suzuki Jimny a câștigat categoria „World Urban Car” în cadrul premiilor World Car 2019

July 30, 2020

Cu recunoștința și bucurie anunțăm că noul Suzuki Jimny a fost votat drept caștigător al premiului „World Urban Car” (categoria Automobilul Urban al Lumii) în cadrul premiilor World Car 2019. Rezultatul a fost făcut public la conferința de presă World Car Awards, care s-a desfășurat în luna aprilie în cadrul Salonului Internațional de Automobile de la New York. Este pentru prima dată când producatorul Suzuki obține o distinție la această gală de notorietate.

„Noi, cei de la Suzuki, suntem deosebit de onorați pentru primirea acestui premiu”, a spus președintele companiei, Toshihiro Suzuki. „Jimny este un automobil unic, compact, un off-roader veritabil, iar noi am rămas fideli acestui concept unic de aproape 50 de ani. Jimny are o mulțime de fani pe tot cuprinsul mapamondului, care îi apreciază performanțele deosebite și design-ul unic, funcțional și plin de personalitate totodată, atât în teren accidentat cât și pe drum. Acceptăm acest premiu în numele fanilor noștri, cu mândrie și încredere în pasiunea noastră de a construi vehicule incitante, care să contribuie la îmbunătățirea vieții de zi cu zi a clienților noștri.”

Suzuki dorește să mulțumească pe această cale tuturor celor care au efectuat teste de presă cu noul Jimny și au prezentat obiectiv capacitățile sale, contribuind astfel la popularitatea din ce în ce mai mare de care se bucură modelul în momentul de față.

Premiile „World Car” cuprind șase categorii distincte, iar câștigătorii fiecăreia sunt:

  • World Car of the Year (Automobilul anului în lume) : Jaguar I-PACE
  • World Urban Car (Automobilul urban în lume): Suzuki Jimny
  • World Luxury Car (Automobilul de lux în lume): Audi A7
  • World Performance Car (Automobilul de performanță în lume): McLaren 720S
  • World Green Car (Automobilul verde în lume): Jaguar I-PACE
  • World Car Design of the Year (Design-ul auto al anului în lume): Jaguar I-PACE

Suzuki Jimny a fost nominalizat la categoriile Automobilul Urban în lume și Design-ul Auto al anului în lume, unde au existat câte trei modele selectate cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, din martie, iar acum a primit premiul primei categorii (World Urban Car) și se poate mândri că este unul dintre cele mai atractive design-uri auto ale momentului.