news_thumbnail

Performante si fiabilitate pentru modelele Swift Sport în Raliul Aradului 2019

July 30, 2020

După asfaltul de la începutul lunii, când raliurile din România și-au desfășurat prima etapă în județul Argeș, caravana s-a mutat în weekend-ul trecut în vestul țării, unde a avut loc Raliul Aradului. Cupa Suzuki a fost, ca de obicei, parte din competiția desfășurată pe macadam, un număr de 6 echipaje fiind aliniate la startul celui de-al doilea raliu al sezonului.

Cu nouă probe speciale incluse în program, Raliul Aradului s-a dovedit a fi o cursă dificilă, în care piloții și copiloții s-au luptat cu o suprafață alunecoasă, plină de noroi, și în care au avut de gestionat cu atenție echilibrul între conservare și viteză. Modelul Swift Sport și-a dovedit, din nou, performanța și fiabilitatea, reușind locul secund și cel de-al treilea în clasamentul clasei RC5, victoria și locul al treilea în categoria debutanților, dar și un podium în clasamentul juniorilor.

Raliul Aradului a debutat cu speciala ”Frumușeni”, în lungime de aproape 13 kilometri, unde Dănuț și Lucian Budai se impun cu 4,2 secunde în fața echipajului Bogdan Vrabie & Levente Csegzy și aproape 10 secunde în fața lui Bogdan Talașman și Andrei Mitrașcă. Diferența mică dintre primii doi clasați se păstrează și după a doua specială, ”Șiștarovăț”, pe care echipajul Budai se impune din nou, cu un avans de 2,4 secunde, ca mai apoi pe a doua trecere de pe ”Frumușeni” Vrabie și Csegzy să obțină prima victorie de specială și să reducă diferența față de lider la doar 0,1 secunde.

Cunoscut fiind faptul că Bogdan Vrabie se simte excelent pe superspeciale, pilotul a reușit să fie cel mai rapid pe proba spectacol din Arad, desfășurată în fața unui public numeros care a aplaudat evoluțiile concurenților, și trece astfel la conducere la finalul primei zile de concurs. Dănuț Budai și Lucian Budai se aflau la doar 5,6 secunde, pe locul secund, Bogdan Talașman și Andrei Mitrașcă pe trei, la 20 de secunde, în timp ce echipajele Alex Ardelean & Horațiu Baltador și Andrei Georgescu & Mihaela Balint erau la peste un minut de lider, iar David Tarța și Georgiana Gologan la aproximativ 4 minute de primul loc.

Ziua secundă de concurs începe cu o distanțare a echipajului Vrabie/Csegzy, care se impune pe PS5, dar mai apoi echipajul Budai/Budai reușește un ritm excelent și, profitând de problemele adversarilor, obține cel mai rapid timp pe toate celelalte 4 speciale rămase. Astfel, Dănuț și Lucian Budai câștigă Raliul Aradului cu un avans de peste 1 minut, fiind urmați pe locul secund de Bogdan Vrabie și Levente Csegzy, cei care au avut probleme la suspensia mașinii de concurs din cauza durității traseului.

Cu un ritm bun de-a lungul cursei și cu al doilea timp pe ultimele speciale ale raliului, Bogdan Talașman și Andrei Mitrașcă au încheiat Raliul Aradului pe locul al treilea în Cupa Suzuki, urmat de Andrei Georgescu și Mihaela Balint pe patru și David Tarța și Georgiana Gologan pe locul al cincelea. Din păcate, Alex Ardelean și Horațiu Baltador nu au ajuns la finalul cursei din vestul țării în urma unei ieșiri în decor în care modelul Swift Sport nu a suferit daune majore.

Clasament Cupa Suzuki la Raliul Aradului:

  1. Dănuț Budai & Lucian Budai
  2. Bogdan Vrabie & Levente Csegzy +1:20,9
  3. Bogdan Talașman & Andrei Mitrașcă +2:13,0
  4. Andrei Georgescu & Mihaela Balint +9:11,6
  5. David Tarța & Georgiana Gologan +14:35,6

Lucian Budai, copilotul echipajului învingător în Cupa Suzuki, a spus la finalul Raliului Aradului: ”Datorită condițiilor meteo din ultima lună, traseele au fost foarte dificile, cu aderență schimbătoare de la un viraj la altul. Un raliu greu atât pentru noi, cât și pentru mașina, mai ales pe ultima trecere pe probele de sâmbătă. Ne bucurăm foarte mult de rezultatul obținut. Felicitări tuturor concurenților.”

Bogdan Vrabie și Levente Csegzy au terminat al doilea raliu al sezonului pe locul secund în cadrul Cupei Suzuki și pe cel de-al treilea în clasamentul clasei RC5. ”Raliul Aradului a fost un raliu frumos, dar cu foarte multe emoții. La finalul primei zile eram pe prima poziție, dar când am ajuns în service am descoperit că îmi curgea amortizorul stânga față. Nu am avut alt amortizor de rezervă și am făcut o improvizație să nu mai curgă ulei din el. Am plecat a doua zi frustrați, cu gândul că va ceda complet amortizorul, dar salvarea venea de la Rareș Tomiță, căruia-i mulțumesc, care urma să ne aducă un amortizor de la Sibiu pentru a-l monta după prima buclă de sâmbătă. După ce pe a doua probă am pierdut tot uleiul și din amortizorul dreapta spate, am continuat în aceste condiții până în primul parc de service. Cu problemele parțial remediate, dar cu daune mari la amortizor dreapta spate, care era distrus, am continuat așa pe ultimele probe, unde credeam că mă mai pot lupta pentru locul 1, dar în același timp mă gândeam și la un abandon. Am făcut o pană pe speciala cu numărul 8 și am continuat așa până la sosire, ca mai apoi pe ultima probă să ne luptăm cu comportamentul mașinii, care nu stătea deloc pe drum. Mă bucur că am reușit să terminăm acest raliu cu toate ghinioanele pe care le-am avut și transmit felicitări colegilor pentru ritmul avut, dar și că vom continua bătălia la Raliul Moldovei.” a povestit Bogdan Vrabie evenimentele din Raliul Aradului.

Pentru Bogdan Talașman și Andrei Mitrașcă, Raliul Aradului a adus al doilea podium în Cupa Suzuki, echipajul ocupând poziția cu numărul trei la finalul cursei: ”Am avut un parcurs fără probleme majore la Raliul Aradului, cu un ritm bun pe probele din prima zi. A doua zi însă am fost prea precauți și ne-am îndepărtat de adversarii noștri, care merită felicitări pentru viteza pe care au avut-o. Ne vedem la Bacău!”

Cu un nou loc patru în Cupa Suzuki și cu o victorie în clasamentul debutanților, Andrei Georgescu a spus: ”Raliul Aradului a fost un raliu frumos, dar greu. Mi-am îndeplinit obiectivul - locul 1 în clasamentul debutanților. De asemenea, m-am acomodat rapid cu noul copilot, Mihaela Balint. Felicit colegii din Cupa Suzuki și sper să ne vedem la Raliul Moldovei.”

Georgiana Gologan, copilotul juniorului David Tarța, a spus la finalul cursei: “Așa cum ne așteptam, ne-am distrat foarte tare pe macadamul de la Arad. Din păcate, probele au fost dificil de parcurs spre final după trecerile tuturor și mai ales din cauza suprafeței afectate de ploaie. Așa că am fost nevoiți să lăsam distracția și să ne concentrăm mai mult pe a învăța

cum să controlam mașina în astfel de condiții dificile, fiind primul raliu pe macadam și unul dintre puținele parcurse de noi.”

Reveniți după ce la prima etapă a sezonului nu au luat startul, Alex Ardelean și Horațiu Baltador au avut parte de un raliu dificil: ”Pentru noi, Raliul Aradului a fost plin de surprize. Am abordat total greșit acest raliu și nu am fost pregătiți pentru condițiile grele întâmpinate la cursă. În a doua zi, am făcut câteva greșeli și am abandonat. Ne pregătim de Raliul Bacaului, unde venim cu temele făcute și mult mai pregătiți.” a spus Alex Ardelean.

In 2019, partenerii Cupei Suzuki sunt: Suzuki Romania, Suzuki Hybrid, My-Suzuki.ro, ECSTAR, www.infinitagency.ro, Bucur Tuning, Sparco, Hankook, Protlum.