July 30, 2020
"De la debut și până astăzi, Suzuki Vitara s-a vândut în peste 3.65 de milioane de unități, în 191 de țări din întreaga lume. Suzuki Vitara a debutat în 1988, fiind primul model SUV compact al japonezilor și s-a remarcat grație designului absolut autentic.
Prima generație VITARA
Suzuki și-a dorit un vehicul care să traverseze atât trasee off-road, pădure, noroi și pietre, să fie elegant pe șosele și pe drumuri citadine, prin aglomerația orașelor.
Compania a transformat această viziune în realitate, lansând modelul Suzuki Jimny în 1968.
Douăzeci de ani mai târziu, grație experienței dobândite cu Jimny, Suzuki a făcut alt pas important și a creat un vehicul complet nou, de tip off-road: prima generație Vitara. Aceasta venea pe o piață care abunda de vehiculele de teren grele și vehiculele sport de dimensiuni medii.
Designul caroseriei primei generații Suzuki Vitara a depășit estetic orice s-a mai făcut la vehiculele de tip 4x4. Noua formă a parbrizului oferea un aspect frontal atrăgător și prietenos, iar roata de rezervă montată în spate, îi conferea mașinii un aer aventuros, de 4x4.
Prima generație Vitara a deschis un nou capitol de posibilități pentru Suzuki, pe orice tip de teren. Un șasiu robust cu suspensie simplă și rafinată (suspensii MacPherson în față și punte spate) a fost un pas ambițios în lumea SUV-urilor. Ampatamentul scurt de 2.200 mm sporea manevrabilitatea, vehiculul cântărind doar 1.000 kg. Era cel mai ușor off-roader disponibil la vremea respectivă.
Cu discurile de frână spate și spate, servodirecția ca dotare standard și un design interior ce încuraja confortul fără a compromite funcționalitatea, prima genenerație Suzuki Vitara a oferit noi orizonturi de calitate și relaxare pentru șoferii de SUV-uri. În plus, noul model cu trei uși a generat o nouă modă pentru vehiculele 4x4.
În 1991, Suzuki și-a extins oferta Vitara cu adăugarea unei versiuni cu cinci uși și un motor de 1,6 litri pe benzină. Acesta a avut aceeași lățime ca versiunea cu trei uși, dar beneficia de ampatament (2.480 mm) și lungimea totală (4.030 mm) mărite.
În jurul acestei perioade, Suzuki a început să ofere un motor cu injecție de 80 CP și a montat pe evacuare un catalizator pentru a limita emisiile de CO2. Versiunea cu cinci uși s-a dovedit mai performantă grație motorului în 16 valve, de 95 CP. Suzuki a maximizat vânzările Vitara, atrăgând o gamă mai largă de clienți prin creșterea spațiului pentru picioare și a spațiului pentru bagaje. Datorită introducerii unei transmisii automate, Suzuki Vitara a cucerit și audiențe mai sofisticate.
În 1994, Suzuki a îmbunătățit Vitara cu dispozitivul de transport Drive Select 4x4. Acesta permitea conducătorilor auto să reacționeze rapid la schimbarea condițiilor rutiere, prin comutarea între tracțiunea 4x2 și tracțiunea 4x4 în mișcare.
Anul următor a apărut motorul V6 de 2,0 litri (primul dintre toate vehiculele 4x4 existente) pentru versiunea cu cinci uși. Motorul avea 24 de supape și patru axe cu came, ajungând la 134 CP - cea mai mare putere disponibilă atunci pentru o Suzuki Vitara.
Atunci Suzuki a realizat că trebuie să facă urgent și îmbunătățiri ale caroseriei, pe măsura performanțelor motorului. Adăugat apărătoare de noroi pentru praguri și extensii ale aripilor, pentru a se potrivi cu jantele din aliaj, de mari dimensiuni. Interiorul a fost de asemenea dotat cu două airbaguri, geamuri electrice și închidere centralizată, pentru un plus de siguranță.
În 1996, Suzuki a introdus un motor diesel de 2.0 litri, cu patru cilindri și turbocompresor, iar anul următor a adăugat și un intercooler. Motorul diesel a adăugat SUV-ului eficiența economică, fie că era rulat pe șosea sau pe teren accidentat. Intercoolerul a crescut puterea cu 23% și cuplul morotului cu 29%.
Suzuki a creat o gamă largă de opțiuni Vitara: cu ampatamente scurte și lungi, motoare pe benzină și diesel, cu capacități de 1,6 și 2,0 litri, cu transmisii manuale și automate.
Prima generație Vitara s-a vândut în aproximativ 1,1 milioane de unități în nouă ani și jumătate.
A doua generație sau GRAND VITARA
În 1998, Suzuki a lansat prima generație Grand Vitara. Acest nou model a venit ca răspuns la creșterile semnificative ale cerințelor de sporire a siguranței și protecției mediului. Era de dimensiuni mai mari și avea și un design mai grandios, anunțând o nouă generație de vehicule 4x4.
Designul exterior al Grand Vitara îmbina rafinamentul cu o formă dinamică care exuda puterea și energia unui vehicul original 4x4. Fața incorpora o grilă distinctivă, robustă și faruri mari. Laterala se remarca prin contururi bine definite și un inconfundabil profil ascuțit, moștenit de la generația anterioară, pentru a insufla stabilitate.
Designul interior combina stilul cu un caracterul practic, oferind flexibilitate și confort pentru nevoile individuale ale fiecăruia dintre cei cinci pasageri. Suzuki a fost de asemenea mai bine adaptată și pentru circulația în oraș. Suspensia a fost schimbată pentru o mai bună stabilitate în curbe.
În 2000, Suzuki a mărit confortul, permițând șoferilor să comute transmisia de pe două, pe patru roți, cu ajutorul unui întrerupător în cabină. Grand Vitara a permis companiei Suzuki să intre în piața SUV-urilor recreative.
În 2001, Suzuki a pătruns pe un teren nou prin lansarea Grand Vitara XL7, ce combina o experiență relaxantă la volan cu performanța de off-road, printr-un habitacul spațios, în care încăpeau maxim șapte persoane.
Grand Vitara XL-7 a fost cel mai mic SUV de șapte persoane din clasă. Bazat pe Vitara cu cinci uși, noul model era cu 320 mm mai mare în ampatament și cu 485 mm mai mare în lungime. Grație unui al treilea rând de scaune, Grand Vitara XL-7 a devenit vedeta seriei.
Grand Vitara XL-7 a fost înzestrat cu motorul de 2.7 litri V6 H27A, pe care Suzuki l-a creat mărind capacitatea motorului V6 H25A de 2.5 litri, de la Grand Vitara.
În concluzie, Grand Vitara a contribuit semnificativ la extinderea posibilităților stilului de viață, oferind tot mai multor clienți o experiență ideală la volan în oraș și la drum lung, grație unor performanțe autentice 4x4.
GRAND VITARA (a treia generație)
A treia generație Vitara și-a făcut debutul pe piață în 2005. Păstra identitatea unică a seriei Vitara și prezenta îmbunătățiri care evidențiau excelența modelului.
Designul caroseriei reflectă sportivitate și rezistență. Pneurile mari, roțile generoase în diametru și amortizoarele de excepție emanau putere și stabilitate. Lungimea totală ușor redusă și lațimea optimă accentuau soliditatea vehiculului, în conformitate cu gusturile stilului european. Designul cabinei exprima de asemenea o personalitate curajoasă, atletică.
Inginerii de la Suzuki au dezvoltat un design contemporan pentru o mașină cu tracțiune spate și au adoptat tehnologii de ultimă generație pentru performanțele pe șosea și pe teren accidentat. Nu a fost uitată problema siguranței pasagerilor sau a performanțelor mașinii, păstrând mereu aceeași grijă pentru mediul înconjurător. Mai mult, au păstrat motorul longitudinal pentru a distribui greutatea în mod egal, între puntea față și spate. Astfel, motorul, transmisia și alte elemente grele sunt conținute între cele doua punți, pentru o manevrabilitate excelentă.
Au fost alese cinci motoare pe benzină; (1,6 litri cu distributie variabila), 2,0 litri, 2,4 litri, V6 de 3,2 litri și V6 de 2,7 litri), precum și un motor diesel, foarte performant. Grand Vitara înglobează trei atribute cheie: performanță off-road, performanță pe șosea și confort la volan.
Un sasiu robust, sudat, conferea modelului Grand Vitara un aspect robust, inconfundabil. Componentele erau realizate din oțel, însă au fost utilizate și componente din aluminiu pentru a reduce din greutate și din consumul de combustibil.
Suspensia independentă pentru față și spate îi oferea o bună stabilitate pe șosea la viteză mare, dar și manevrabilitate excelentă în off-road. Frânele cu discuri ventilate ajutau modelul Grand Vitara să oprească cu mare precizie, aproape oriunde.
În plus, sistemul 4WD permitea șoferului să aleagă unul din cele patru moduri de rulare, printr-un simplu buton. Modul 4H oferea o deplasare lină și stabilă în modul 4x4 permanent. Modul 4H oferea tracțiune suplimentară pentru drumuri accidentate, modul 4L Lock trebuia folosit în condiții extreme, iar modul N permitea Vitarei să fie tractată.
Modelul Grand Vitara de acum este un SUV extrem de proeminent în întreaga lume, la nouă ani de la lansarea pe piață. Vânzările primei și celei de-a doua generații au atins peste 1,7 milioane de unități.
Suzuki VITARA
În octombrie 2014, la mai bine de 25 de ani de la debutul primelor generații Vitara, Suzuki a revenit la numele Vitara cu un model nou.
Noul Suzuki Vitara răspunde cerințelor din ce în ce mai mari din punct de vedere al tehnologiei, al economiei și al responsabilității față de mediu. Vitara satisface o gamă mai largă de gusturi și cerințe. Întruchipează designul autentic de SUV și atinge performanțe excelente în competiția SUV-urilor.
Tehnologiile Suzuki 4x4 au evoluat împreună cu seria Vitara. Noua Vitara încorporează sistemul opțional ALLGRIP care a debutat pe SX4 S-CROSS. Acest sistem are patru moduri de deplasare, oferind o experiență plăcută la volan, economie de combustibil și emisii reduse, dovedind în continuare responsabilitate față de mediul înconjurător. Echipamentele avansate de siguranță includ un sistem automat de frânare, pentru prevenirea sau reducerea numărului de accidente la volan.
Sistemul audio beneficiază de un touchscreen de 7 inci, care se poate conecta la smartphone. Pur și simplu, noul Vitara este un SUV compact care satisface toate cerințele contemporane.
Propulsoare de nouă generație
Motorul turbo de 1,4 litri cu injecție directă numit ""Boosterjet"" îi vine ca o mănușă noului Vitara. Oferă putere superioară clasei lui, cu economie de combustibil.
Vitara S cu Boosterjet 1.4 e capabil de accelerație constantă de la turații mici, caracteristici excelente pentru mersul pe autostradă, un upgrade bine primit pe piețele dezvoltate.
Vitara Brezza, produs în India
Producția de Vitara Brezza a fost demarată de Maruti Suzuki India Limited în ianuarie 2016. Vitara Brezza este primul model pe care Maruti Suzuki a dezvoltat-o ”in-house”, pe baza platformei globale Suzuki, de la planificarea produsului, la design și evaluare.
Acesta are o lungime de aproape 4 metri, având un loc aparte în segmentul cel mai vândut din India. Vitara Brezza este o mașină foarte bine primită și în India, unde a devenit astfel modelul cel mai bine vândut în 2017.
"